|
SONET de Nina Cassian Au înmorit drumatice miloavesub rocul catinat de niturași. Atâția venizei de bori mărgași... Atâtea alne strămătând, estrave... Nicicând guluiul arfic, bunurași, n-a tofărit atâtea nerucoave. Era, pe când cu veli și alibave, Cozimiream pe-o șaită de gopași. Dar azi mai tumnărie-mi pare stena cu care goltul feric m-a clăuns și zura-i nedă, mult elenteena... Doar vit și astrichie-n telehuns. Îmi zurnuie, sub noafe, melidena și linful zurnuie, răuns, prăuns... |