Dicționar de cuvinte

și noțiuni din SF-ul românesc


Cuvinte inexistente utilizate în SF și semnificația lor

  Înapoi la pagina principală





A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S Ș T U V W X Y Z



N


Termen Definiție Citat Autor, lucrare, an
nagieni - o rasă extraterestră de pe planeta Nag Sala destinată intervențiilor chirurgicale pentru făpturi biologice era plină cu morți sau răniți, majoritatea nagieni. Tudor Negoiță, Când zeii conspiră (1991)
nanoscop - instrument de detecție la nivel nanometric După ce am primit aici un nanoscop nou, probele de ozon natural "au început să pozeze". Mircea Băduț, Între noi, inteligenții, în Almanah Science Fiction 2007
nanozoare - microorganisme autoprogramabile și autoreproductibile Pereții sângerii ai dormitorului-uter îl absorbeau rapid pentru a-l purifica și satura cu nanozoare medicale și componente nutritive [...] Florin Pîtea, An/Organic, în Almanah Anticipația 1999-2000
napor - o rasă extraterestră Naporul își făcu curaj și se apropie, unduind temător. Costi Gurgu, Osânda, în CPSF nr. 536 (1996)
naufral - o specie extraterestră – Numai naufralul știe...
– Ăsta ? arătă Thelt spre ființa tentaculară. E inteligent ?
– Suficient pentru a conduce o navă;
Cotizo Draia, Pariu pe "Văduva Neagră", în Nautilus nr. 1/1992
nazrâm - o ființă extraterestră Astfel, nazrâmul crease niște vietăți după chipul vietăților pământene. Camil Baciu, Ilarion și Hirondelle, în Mașina destinului (1966)
nebul - o unitate monetară Bani am, și-n acțiuni și în nebuli, așa că prețul nu mă interesează. Val Antim, Sufletele nu se înalță la cer, în CPSF nr. 556-557 (1998)
necroființă - persoană decedată care supraviețuiește sub formă digitală […] numeroși politicieni și oameni de afaceri influenți trecuseră în necroființă (lucru foarte diferit de neființă) și părerea lor s-a dovedit hotărâtoare. Florin Pîtea, Necropolis, în CPSF nr. 521 (1995)
necrosoft - copie computerizată a personalității și memoriei unei persoane decedate Inițial s-a prevăzut un statut de inferioritate pentru necrosofturi. Florin Pîtea, Necropolis, în CPSF nr. 521 (1995)
Necrosoftul său vă transmite salutări […] Florin Pîtea, An/Organic, în Almanah Anticipația 1999-2000
negatron - o particulă elementară E tatăl meu și unul dintre marii savanți ai planetei, descoperitorul negatronului. Mircea Brateș, Astrida, în CPSF nr. 26 (1956)
neoplastică - tehnică de producere a organismelor cibernetice Îi spuse că acceptase misiunea de a-l contacta din partea unui Ratler, stăpânul absolut al unui laborator de neoplastică informațională. Aurel Cărășel, Vânătoare de mutanți, în Almanah Anticipația 2016
nercoze - probabil niște plante [...] iată-ne în fața unui amuzant joc de societate, care mi-a luminat mintea în timp ce trupu-mi se chinuia a dovedi un splendid ghiveci de nercoze ! Viorel Pîrligras, Cordoba stelelor, în Almanah Anticipația 1984
nert - un fel de locuință subterană – Dar nertul în care glasul bărbatului nu răsună la timp e un nert pustiu. Vladimir Colin, Divertisment pentru vrăjitoare, în Capcanele timpului (1972)
neuhofieni - entități submicroscopice extraterestre Neuhofienii, să le spunem, deocamdată așa, câtă vreme nu știm mai mult despre ei, (termenul se impuse) stăpânesc o tehnologie foarte avansată, în multe privințe superioară cele umane, dovadă fiind sintezele biofizice și operațiile ultradificile pe care le execută fulgerător. Ovid S. Crohmălniceanu, Istorii insolite (1980)
neuristor - celulă electrolitică a unui perceptron Informația îl zăpăcise cu totul: exact așa se comportase și perceptronul său când, din greșeală, răsturnase un raft întreg cu "neuristori", celulele electrolitice care alcătuiau aparatul. Constantin Cozmiuc, Șopronul cu neristori, în Almanah Anticipația 1990
neurociber - aparat de diagnostic neurologic Era o ultimă verificare, menită să prevină orice fisură în diagnosticul neurociberului, care decelase leziuni profunde în zona parietalului stâng. Ion Hobana, Cea mai bună dintre lumi, în Un fel de spațiu (1988)
neuromartici - o rasă extraterestră Vorbeau despre cruzimea nemaiîntâlnită din ultimele două războaie a neuromarticilor [...] Victor Martin, Partidul de export (2004)
neurounde - unde produse de celulele neuronale Încercarea era costisitoare, trebuia activat un translator electronic și acesta nu era un lucru simplu, translatoarele nu mai fuseseră folosite de sute de ani, erau păstrate ca o ciudățenie fără nici o utilitate în era comunicării totale, prin neurounde. Gheorghe Păun, Elegie, în Sfera paralelă (1984)
nexonic - un tip de motor Câmpul folial al motoarelor nexonice învălui partea posterioară a Modulului făcând Bioecranul să vibreze. Felix Moroșan, Contact letal, în Almanah Science Fiction 2008
nexoniu - un element chimic Voiaj de nuntă pe mare, nunta de argint, de aur, de platină, de iridiu, de diamant, de uraniu, de nexoniu și mai știu eu câte alte aniversări, tot pe mare. Romulus Dinu, Week-end, în Dintr-o lume congelată (1980)
nohipi - denumire dată unor primi coloniști planetari Jocurile de artificii ale primilor nohipi (nume ales de ei înșiși pentru a se feri de porecle peiorative) par, la prima vedere, să fi fost o simplă delectare […] Val Antim, Un vis "pentru doi", în Almanah Anticipația 1999-2000
nol - o creatură extraterestră Nolul se afla în spatele lui agățat de pietrele înălțimii asemănător unui balon ciudat, de un verde deschis, brăzdat de nervuri și fâșii verzi aparent neregulate [...] Cotizo Draia, Vânătorul de strawni, în Helion sep-oct 1989
nordellian - care aparține planetei Nordella
[...] în cazul dumneavoastră, am ajuns la o înțelegere cu sporii nordellieni... Liviu Radu, Trip-tic (1999)




A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S Ș T U V W X Y Z


























Orice comentarii, adăugiri, sugestii sunt binevenite și le puteți trimite la: tavilis@yahoo.com


  Înapoi la pagina principală





Pagină realizată și întreținută de Dr. Octavian Laiu


Copyright © 2002-2024 | Octavian Laiu, jocuridecuvinte.ro