Dicționar de cuvinte

și noțiuni din SF-ul românesc


Cuvinte inexistente utilizate în SF și semnificația lor

  Înapoi la pagina principală





A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S Ș T U V W X Y Z



P


Termen Definiție Citat Autor, lucrare, an
padană - un obiect de îmbrăcăminte Drapați în verzile lor padane, titanienii ne priveau stăruitor. Vladimir Colin, A zecea lume (1964)
palen - o insectă extraterestră Wedghan incineră palenul, insecta rituală și un miros parfumat se risipi în încăpere. Cotizo Draia, Obsesie finală, în Helion nr. 2/1994
paleofon - aparat ce redă sunete din trecut – Am învățat să vorbesc această limbă în facultate, grație paleofonului Proca. Ion Hobana, Timp pentru dragoste, în Un fel de spațiu (1988)
palsan - o rasă extraterestră Trilul unduitor al palsanului, corpul lui cu forme rotunde, pielea roșie-purpură, catifelată, ochii telescopici, folosiți și ca organe ale voluptății. Cotizo Draia, Obsesie finală, în Helion nr. 2/1994
panas - plantă din care se obține o turtă gustoasă Cineva îi explică lui Trinidad cum se face lucrul ăsta, cum se umblă cu snopii grei de panas, ce e panasul?, întreabă ea, cum?, nu știi?, e pâinea noastră, planta roșie cu bulb mare la capăt. Viorel Pîrligras, Fantastica lume a lui Cristobald, în Almanah Anticipația 1987
pantaglot - aparat care descifrează texte preistorice Am aci un document senzațional, pe care nu am voit să-l prezint nedescifrat. Pentru descifrarea lui am utilizat, un alt aparat, „Pantaglotul", care poate scoate la iveală sensul unui fapt în 72 de limbi, așezând claviatura și matrițele lui în 72 de feluri deosebite. Tudor Arghezi, În preistorie, în Tablete din țara de Kuty (1933)
paradon - pasăre temporală – Ce ai acolo? repetă el încăpățânat, întinzând mâna.
– Un paradon.
– Ce?
– Un paradon.
Bătrânul scoase o statuetă de bronz reprezentând o pasăre.
Iulia Anania, Legea, în CPSF nr. 485 (1991)
paral - o armă paralizantă Dar unde e paralul?
Teaca metalică era goală. Căutară zadarnic arma în cabină.
Ion Hobana, Timp pentru dragoste, în Un fel de spațiu (1988)
parga - o creatură extraterestră Săltă în palmă de câteva ori un parga cafeniu, apoi își înfipse dinții în coaja groasă și zbârcită. Parga țipă o dată scurt, pe urmă se liniști. Cristian Tudor Popescu, Phalanx, în Planetarium (1987)
partandru - prototip de mascul perfect Robotizarea și genetizarea au intervenit la momentul oportun, permițând crearea Partandrilor, masculi perfecți din toate punctele de vedere. Cristian M. Teodorescu, Majoratul Ségolènei, în S. F. Doi (2010)
pasitron - o particulă a energiei psihice [...] în aceste vremuri de progres și avânt științific, când savanții au dresat cele mai tari particule ale psi-energiei: emotronul, afectronul și multiplul lor – pasitronul. Dănuț Ungureanu, Ultimul mesaj e veșnicia, în Alte țărmuri (2009)
passatemp - pașaport pentru călătoria în timp Conform instrucțiunilor primite, cel dintâi lucru pe care-l aveau de făcut era localizarea Agenției Cronoturistice, după adresa de pe passatemp. Mihnea Columbeanu, Eternul purgatoriu, în Almanah Anticipația 1988
pavi - o noțiune nedefinită mai îndeaproape – Că n-o să ne uităm unii la alții ca niște pavi! [...]
– Pavi? Ce înseamnă pavi?
Vladimir Colin, Divertisment pentru vrăjitoare, în Capcanele timpului (1972)
persor - persoană cu capacități psihice speciale E o legendă a persorilor pe care o transmitem unul altuia de când există Ghilda. Radu Pavel Gheo, Ziua verde a lui Percival, în Almanah Anticipația 1996
pharolog - probabil denumirea unei meserii sau a unei rase extraterestre – Iată-l și pe Het van Karsa, cunoscutul pharolog ! Rodica Bretin, Ultimul gdar, în Avertisment pentru liniștea planetei (1985)
phrali - un tip de descendenți umani degenerați Sheerin își închipui sclipirea dementă din ochii injectați ai phralilor [...] Rodica Bretin, Noaptea Sanyasinilor, în Efect holografic (1985)
piară - mijloc de transport aerian extraterestru Și-mi descria piarele. Zborul lor.
Am văzut și eu o piară. Piara, "PIARA", singura coborâtă pe Pământ.
Mihnea Columbeanu, * * * , în Almanah Science Fiction 2007
pieni - creaturi extraterestre Pienii gândesc la fel ca orice animal înzestrat cu rațiune, dar gândurile lor, rar exprimate prin viu grai, sunt complet absurde, ca și modul de organizare a Sfenei, planeta lor, de altfel. Victor Martin, Întâmplare obișnuită pe neobișnuita planetă Agidia, în Avertisment pentru liniștea planetei (1985)
E posibil ca pienii să fie mutanți. E posibil să fie altă rasă, o rasă inferioară. Numai ei știu. Victor Martin, Partidul de export (2004)
planetodrom - cosmodrom planetar Doar se știa că toate obiectele cosmice, începând de la planetoizi și terminând cu meteoriții de mărimea unei rachete medii erau catalogate, iar vehiculele spațiale care părăseau planetodromurile erau înregistrate și urmărite de stațiile de control. Th. Tauth, După două milenii, în CPSF nr. 257-258 (1965)
planetoviziune - televiziune planetară Au fost puse imediat în acțiune mașinile bioelectronice (de tradus) și spectatorii milioanelor de ecrane ale sistemului perfecționat de planetoviziune au avut prilejul să asculte vocea anului 31 ! Th. Tauth, După două milenii, în CPSF nr. 257-258 (1965)
plasmoteks - denumirea unui material Gelul e folosit la confecționarea costumelor spațiale. Plasmoteks-ul – așa se numește materialul – formează un „scut protector" foarte eficient pentru cei care lucrează în vidul cosmic [...] Val Antim, Sufletele nu se înalță la cer, în CPSF nr. 556-557 (1998)
plastan - denumirea unui material [...] sub armurile de plastan dur sunt cu toții aceiași. Dănuț Ungureanu, Ultimul mesaj e veșnicia, în Alte țărmuri (2009)
plastargent - denumirea unui material E o clădire făcuta în întregime din plastargent...
Plastargent ?
– Cuvânt necunoscut ! replică vesel celălalt, încă râzând de plăcere.
Mircea Șerbănescu, în Uluitoarea transmigrație, în CPSF nr. 301 (1967)
plastex - denumirea unui material Bălți uleioase se întindeau pe podeaua de plastex zgâriată; [...] Radu Pavel Gheo, Ziua verde a lui Percival, în Almanah Anticipația 1996
Fata purta o salopetă de un roșu incandescent, supraelastică, turnată dintr-o singură bucată de plastex, cu un buzunar mare aplicat pe piept.
Mihnea Columbeanu, Eternul purgatoriu, în Almanah Anticipația 1988
Uite și navele spațiale din plastex, cu telecomanda lângă ele, și pereții albaștri cu dungi galbene... Radu Gheo, Fairia (2002)
plasticit - material folosit pentru producerea de organe artificiale Numai creierul și câteva oase sunt ale lui. Restul, plasticit, argint, siliciu. Gheorghe Păun, Protezozaurii, în Sfera paralelă (1984)
plastilen - denumirea unui material Într-o labă ținea plosca de plastilen pe care o arunca mereu în sus și o prindea iar [...] Radu Nor și I. M. Ștefan, Robinsoni pe planeta oceanelor (1958)
plastilită - denumirea unui material Oxus se apleacă asupra materiei maleabile, de plastilită. Granulele sclipesc cristalin în compoziția peliculei superficiale. Mihail Grămescu, Phreeria (1991)
plastilon - denumirea unui material Privi bănuitor în jur, apoi, constatând că e singur, deschise cutia de plastilon pe care o avea la centură. Romulus Bărbulescu și George Anania, Constelația din ape, în CPSF nr. 178 (1962)
plastimet - denumirea unui material Toți au saci de plastimet. Cred că au aflat că nu pot vedea prin așa ceva. Mihai Haulică, Mufiști, gofreni și noduri, în JSF nr. 8 (1992)
plastolit - denumirea unui material A doua zi, cei doi asamblară cu îndemânare capcana sferică din plastolit transparent, o echipară cu flotoare propulsante și o lansară la apă.
Marcel Luca, Dresorul de brygi, în Helion nr. 4/1987
Imediat ce atinse podeaua călduță de plastolit, dintr-o nișă țâșni o sferă metalică, sofisticată, care se opri la jumătate de pas în fața sa. Aurelius Belei, Techno-System, în Almanah Anticipația 1995
plastolut - denumirea unui material Să vezi și să nu crezi ce înseamnă retehnologizare: industria populară a trecut foarte ușor de la ceramică la plastic – plastolut, dacă ar trebui să-i precizez mai bine proveniența. George Ceaușu, Om tunzând iarba binară în ograda noastră digitală, în CPSF nr. 556-557 (1998)
plastroid - un tip de android Un plastroid îi iese în cale, trupul îi este grețos de perfect și Rudi se amuză, în gând îl pipăie, îl dezbracă, îl evaluează. Marian Truță, Nicăieri, pretutindeni, țărmul..., în CPSF nr. 505 (1993)
plegmotron - dispozitiv necesar construirii unei mașini a timpului Secția lui supraveghează orice achiziții de materiale utilizabile la construirea unei mașini de călătorit în timp, oricât de primitivă... Fără un plegmotron, sau măcar un inductor tempionic, nu poți face nimic. Liviu Radu, Nici un paradox, în Almanah Anticipația 1996
pleșteacă - o jucărie [...] lumina zăbovi asupra jucăriilor adunate grămadă, privindu-le în vreme ce sclipeau, una câte una. Zordelul cu scaieți... o meduză de cârpe... [...] pleșteaca meșterită chiar de unchiul Artim înainte de plecare...
Dănuț Ungureanu, Lumină lină, în Almanah Anticipația 2016
plexită - denumirea unui material Ajuns la drumul de plexită, ghemadosul își scoate cutiile de carton de pe picioare [...]. Calcă lipăind pe materialul elastic și lucios care, încă fierbinte de arșiță, se mulează sub tălpi. Mihail Grămescu, Phreeria (1991)
ploki - o rasă extraterestră de pe planeta Plokigar [...] ploki, unica formă de viață de pe planeta Plokigar, care dintr-o neatenție a noastră a nimerit din mediul lui în mediul tău. Radu Nor, Insula ceasului oprit, în Mister în zece ipostaze (1971)
plutonaut - explorator al adâncurilor subterestre Era într-o amiază însorită a acelei veri, când s-a pornit cea dintâi călătorie în grup a unor plutonauți pe un itinerar de urmărire. Dumitru Todericiu, Aventură în adânc (1968)
plutonavă - vehicul explorator subteran – [...] Viorel Ursu. De pe plutonava "Cârtița II" plecată în căutarea dumitale și a însoțitorului dumitale. Dumitru Todericiu, Aventură în adânc (1968)
pneumonorail - mijloc de transport A întâlnit-o pentru prima oară întâmplător, într-o dimineață, pe peronul gării, așteptând pneumonorail-ul de Albante, unde mergea să-și viziteze mama. Mihnea Columbeanu, Eternul purgatoriu, în Almanah Anticipația 1988
pneumopod - robot care se deplasează cu ajutorul a trei ventuze Pneumopodul coborî și o luă înaintea noastră ca un pinguin în armură de cavaler. Camil Baciu, "Met...", în CPSF nr. 231 (1964)
polarium - un material metalic Thomas îi oferă o brățară de polarium, ea zâmbește, metalul se încinge imediat pe mâna ei [...] Marian Truță, Pod între dimineți, în CPSF nr. 491 (1992)
polemografie - produs artistic care înfățișează scene de violență, de război
(polemografic – adj.)
În pofida puriștilor și chiar a legilor care interziceau folosirea în scopuri comerciale a tot ce poate avea vreo legătură cu instinctul belicos al rasei umane, polemografia își câștigase definitiv milioanele de fani care blocau liniile de comunicații cu cererile de înregistrări […]

Între timp, apăruseră zeci, sute de reviste clandestine, iar literatura polemografică se tipărea în tiraje impresionante.
Michael Haulică, SIHADA (1987)
policorn - animal extraterestru care atacă creând câmpuri electrostatice puternice între care se produc descărcări Policornii erau animale greoaie, care se deplasau în grupuri relativ mari, asigurându-și unul altuia energia psi necesară coeziunii și supraviețuirii. Dan Doboș, Blestemul Abației (2003)
poliflex - denumirea unui material Era întins pe o canapea zdrențuroasă din poliflex uzat și colțuri de material îl împungeau în coaste. Radu Pavel Gheo, Ziua verde a lui Percival, în Almanah Anticipația 1996
poral - o băutură Un pahar se mai găsește și am două sticle de poral. Vladimir Colin, Babel (1978)
porcan - un animal extraterstru Ieri am întreprins un mic raid cu autotractorul spre regiunea unde capturasem acum câteva zile porcanul (așa am botezat animalul acela gras) și am avut norocul să prindem de vii vreo șase „pui". Radu Nor și I.M. Ștefan, Robinsoni pe planeta oceanelor (1958)
possian - creatură extraterestră cu aspect vermiform Aveau de-a face cu un vierme possian, exact așa cum fuseseră preveniți. Deși era greu de crezut, se spunea că aceștia erau nemuritori sau cel puțin că aveau o viață foarte lungă. Bogdan Tudor Bucheru, Afacere de familie, în Anotimpurile (2011)
possil - numele unui fruct Îți vorbește [...] despre cum și când trebuie culese fructele rotunde de possil și mai ales despre ofrandele pe care trebuie să le aduci lui Dumnezeu în Templul pe care îl vei ridica în jurul fântânii. Dan Doboș, Abația (2002)
pozvir - virus benefic sintetic sau obținut prin modificarea unor virusuri existente [...] în anul 2034 s-a obținut primul pozvir sintetic, realizat nu prin transformarea unor virusuri cunoscute, ci direct din substanțe anorganice. I. M. Ștefan, P. G. 7 luptă contracronometru, în CPSF nr. 405 (1971)
prematerie - stare specială a materiei În câmpul cosmic L3 se află elementoni – granule elementare ale materiei aflate într-o stare specială, denumită de știința modernă prematerie. Cecilia Dudu, Foc pe cer în Ursa Mică (1964)
prepison - o creatură extraterestră [Bătrânul] era neam de fermieri, creștea prepisoni în Constelația Scorpionului, nu-ți mai explic exact unde că tu tot nu știi ce-i ăla un prepison și cum arată o turmă pe dealul de lângă casă [...] Alexandru Ungureanu, Marele prag (1984)
preșpărat - președinte-împărat Așa mi-a fost dat să aflu că fluturii-zmeie făceau parte din neamul acoptaponilor, a cărui primă căpetenie (amestec de președinte de republică și de împărat, numit de aceea preșpărat) fusese Acoptapon I-ul […] Vladimir Colin, Dincolo de zidul de neon (1968)
prinalde - mașini automate pentru colectarea deșeurilor Mi s-au comandat 12 bucăți de... M-am hotărât: numele lor va fi: PRINALDE. [...]
Adaptate, PRINALDELE vor lupta în junglă împotriva partizanilor; [...]
Daniel Cocoru, Manuscris găsit în depozitul WOW, în CPSF nr. 385 (1970)
procyeni - o rasă extraterestră din sistemul Procyon N-am să uit niciodată procyanul [...], de altfel ar fi exclus să poată fi uitată fața aceea rotundă, pe care se îmbinau neverosimil culorile variate, țipător de vii, aș zice că aproape strălucitoare, de pe solzii unui pește exotic. Mircea Opriță, O floare pentru căpitan, în Semnul licornului (1980)
profandroid - android care cu funcție de profesor Începusem să mă simt ca la examenele susținute în fața profandroizilor de la Academie. Irving T. Creve, Gloanțe vii, în Almanah Anticipația 2015
profiot - probabil o rasă extraterestră Un ucigaș profiot, scăpătat și-n căutare de-o pleașcă - două, s-a supărat într-o seară pe cămătarul cu pricina, i-a-ntors dugheana pe dos, a luat tot ce-ncăpea în buzunare, plus două valize, și s-a topit, lăsându-l pe proprietar în starea încântătoare pe care profioții o numesc „nemoarte", adică nici viu, nici mort, nici aici, nici dincolo, nici nicăierea. Dănuț Ungureanu, Ultimul mesaj e veșnicia, în Alte țărmuri (2009)
protezozaur - persoană având o cantitate ridicată de proteze de organe (termenul apare doar în titlul lucrării și într-o dedicație. În text se întâlnește un termen cu sens similar – protezocrat) Lui Radu Pintea, cel care a pronunțat, se pare, pentru prima dată cuvântul "protezozaur"...

Știți prea bine cui folosește [legea] asta [...]. Protezocraților care nu vor să-și mai părăsească scaunele și fabricanților de organe artificiale.
Gheorghe Păun, Protezozaurii, în Almanah Anticipația 1984
prothioperazină - un medicament Aveam acum în mână Prothioperazina. E în stadiu experimental și rezultatele sunt mai mult decât încurajatoare, mai mult decât bune – spectaculare uneori. Romulus Dinu, Stanny, în Dintr-o lume congelată (1980)
protniu - o substanță sau element chimic [Okobolul] e reglat pentru protniu: [...]
Cică ar fi bun în medicină pentru revitalizări de biocâmpuri.
Viorel Pîrligras, Fantastica lume a lui Cristobald, în Almanah Anticipația 1987
proximal - o rasă extraterestră din Proxima Centauri BRADU : Cu alte cuvinte... Ești un... proximal !
NECUNOSCUTUL : Tot atât de proximal pe cât sunteți voi de solari. Bineînțeles că locuiesc, ca și voi, pe un cadavru stelar, un satelit rece al Proximei. Dar dacă vă place să-mi spuneți așa... N-am nimic împotrivă.
Romulus Dinu, Proximalul, în CPSF nr. 390 (1971)
pseron - un obiect neprecizat [...] dinspre pseronii lipiți de tâmple pornea comanda de a învinge cu orice preț. Rodica Bretin, Ultimul gdar, în Avertisment pentru liniștea planetei (1985)
psiac - construcție gigantică care asigură comunicarea galactică instantanee, cu ajutorul unor telepați Cu doar trei ani înainte de descoperirea zeților, realizaseră primele comunicații instantanee cu ajutorul psiacului de pe Kyrall. Aceea fusese o descoperire cu adevărat senzațională, o unealtă al cărei loc fusese evident încă de la început. Dan Doboș, Abația (2002)
psihoconvertizor - aparat care redă pe un ecran imagini mentale Caracterul absolut inedit al cineciberului constă în faptul că spectatorii sunt în același timp scenariști, regizori, pictori-decoratori și actori ai spectacolului. Așezați comod în fotolii, ei concep personajele și cadrul pe care psihoconvertizorul Moraru le face să apară pe ecranul electronic. Ion Hobana, Oameni și stele, în Oameni și stele (1963)
psihoflux1 - aparat destinat restabilirii psihice Întinse mâna și acționă psihofluxul. Era un aparat destinat echilibrărilor psihice.
Ion Mînzatu, Chemarea nesfârșitului (1963)
[...] Leonid [...] se hotăra [...] să folosească de pildă razele psihofluxului, un aparat destinat destinderilor și echilibrărilor psihice [...]. Era un aparat comod, pe care nu trebuia decât să-l pui în priză și apoi în rezonanță cu creierul, prin intermediul unor ventuze aplicate pe tâmple, pentru ca în câteva minute să ți se imprime pe sistemul nervos o stare reconfortantă de liniște și euforie. Constatin Cubleșan, Nepăsătoarele stele (1968)
Nu am nevoie de aparate și de psihofluxurile profesorului Peck. Constantin Cubleșan, Paradoxala întoarcere (1978)
psihoflux2 - o armă care afectează funcțiile psihice Psihofluxul era cu mult mai periculos. Când mă nimeream în raza lui de acțiune, peste mine se lăsa o tăcere grea, sfâșiată într-un singur loc, undeva deasupra, de un țiuit pătrunzător în creier, lumea toată se colora în violet și galben, mirosea a sânge, asta făcea carnea de pe mine să tremure, uram tot ce era viu, aș fi sărit la vreun tovarăș de-al meu de joacă să-l mușc de beregată, știam că asta nu trebuie să se întâmple, fugeam, cât puteam, reușeam să mă îndepărtez de ei, de mine nu. Alexandru Ungureanu, Lera cea adevărată, în Helion nr. 5/1988
psihoforeză - tehnică de vindecare prin hipnoză la nivelul de microorganisme Eu hipnotizez maladia. Hipnotizez microbii, virușii !
Pătrund în psihicul, în „voința" lor. Îi supun voinței mele. Îi alung din trupul bolnavului... E ceea ce am numit psihoforeză.
Cecilia Dudu, Essor, în Coniac „3 secole” (1970)
psihologramă - hologramă cu efect stimulant psihic Încă nu aflase că psiholograma era ultima intrată pe lista stimulentelor permise de regulamentul Jocului. Michael Haulică, Noi, cei cu ochii arși, în CPSF nr. 495-496 (1993)
psihon - probabil o particulă elementară psihică "Neo" repezi o concentrație uriașă de psihoni cu speranța de a-i provoca lui Ax un șoc al personalității, [...]. Ștefan Nicolici, În ultima clipă, în CPSF nr. 421 (1972)
psihoseparator - aparat care scoate în evidență o anumită trăsătură de caracter [...] am reușit să inventez psihoseparatorul. Cu ajutorul lui, te vei convinge în curând, se poate realiza operația. Pentru câteva ceasuri, fiecare dintre noi poate deveni ori foarte, foarte rău, ori foarte, foarte indolent, ori foarte... Radu Nor, Cele trei chipuri ale lui Bonifaciu Rău, în Mister în zece ipostaze (1971)
psihotron - o particulă elementară În secolul 21, fizicienii au identificat o particulă aflată la hotarul dintre materie și energie care li s-a părut a fi înzestrată cu însușiri antimateriale. Au botezat-o PSIHOTRON și au abandonat-o, deoarece nu o puteau reproduce în laborator. Cornel Omescu, Iute ca gândul, în O antologie a literaturii de anticipație românești (1983)
pteron - creatură zburătoare Când păsările au revenit din incursiunea de pradă – vânaseră pteroni la înălțimi amețitoare, unde albastrul cerului se îngemăna cu abisul întunecat – au găsit pacea sadralilor tulburată. Rodica Bretin, Valea, în Efect holografic (1985)
pubus - un animal extraterestru cu blană În timp ce se îndrepta spre Typho-Riegel cu bătrâna sa navetă de croazieră, plină ochi cu blănuri de pubus gulerat și landră, a trăit o senzație inexplicabilă. Cristian Tudor Popescu, Grădina de cenușă, în Planetarium (1987)
pulsiotron - un aparat medical Cadranul pulsiotronului electronic îi indica ritmul normal al inimii și starea mult ameliorată a sistemului nervos, și acesta era cel mai important lucru. Constantin Cubleșan, Ritmul ascuns al inimii, în CPSF nr. 280 (1966)




A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S Ș T U V W X Y Z




























Orice comentarii, adăugiri, sugestii sunt binevenite și le puteți trimite la: tavilis@yahoo.com


  Înapoi la pagina principală





Pagină realizată și întreținută de Dr. Octavian Laiu


Copyright © 2002-2024 | Octavian Laiu, jocuridecuvinte.ro